într-o noapte în timp ce vuia
codrul din creștete
Dumnezeu mă soma c-o nuia
moale: rostește-te!

mă rosteam însă cum să-mi înalț
slava cu țipete ?
nici o scară spre cerul de smalț
nici un scripete

mă rosteam însă vai! ce arbust
gingaș e sîngerul :
cum să-ncapă în trunchiu-i îngust
dracul și îngerul ?

mă rosteam și dansau tot mai jos
astrele sprintene
Dumnezeu apăsîndu-mi gelos
burta sub pintene

mă soma și-am urlat ca din teasc:
fiara luminii mă
cotropește și – iată: îmi nasc
propria inimă !