orașul e în mine ca un poem
pe care nu mi-a reușit să-l prind în cuvinte
pe de-o parte, excepția puținelor versuri
pe de alta, înghesuind-o în colț
viața învinge timpul
ca teroarea ce uzurpă tot sufletul
mereu vor exista noi apusuri și nouă glorie
simt oboseala oglinzii
ce nu se mai odihnește-ntr-o singură imagine
la ce bun această sârguință de-a sfredeli
cu dureri, precum o lance-n timp
când strada, casa mea,
disprețuind simbolurile verbale
îmi vor țipa-n obraz mâine noutățile lor
noi
noi precum o nesărutată gură.

Traducere Andrei Zanca