Când îmi poruncești să cânt,
mă semețesc de trufie;
dar privesc spre fața Ta
și lacrimile-mi umplu ochii.
Tot ce-i aspru și urât în viața mea
se preface-n armonie
și venerația mea își întinde aripile
ca o pasăre bucuroasă în zboru-i pe mare.
Știu că îți place cântecul meu.
Știu că, drept cântăreț, am învoire-n fața Ta.
Cântul meu înaripat ajunge la Picioarele Tale
pe care nu mai nădăjduiam să le ating.
Îmbătată de această bucurie de-a cânta,
îmi pierd firea și Te numesc prieten,
pe Tine, Dumnezeul meu!