Vertrebele cuvintelor mele ,
Copcile rănilor rămase pe inima mea,
Moartea lucidă ce îsi lasă răsuflarea ,
Felul în care din pat nu te mai ridici
să-mi săruți tâmpla, obrazul,
Toate îmi sunt răzbunate
De norii ce-mi înconjoară sufletul,
de umiditatea ploilor lor,
De frica dorului ce mă asteaptă la colț…
Mi-e atât de frică încât
nu pot merge lângă patul tău,
Să te pot ridica…