Neguri se lasă greoi
Pe câmp, pe sub dealuri și lângă
Lungi ape-nghețate-n zăvoi,
Sălciile mugur n-au încă,
Nici floare zarzării goi.

Gerul de munți tot se leagă
Pe zarea cu dungă de nea.
Din ceruri o barză pribeagă
Greșind anotimpul și ea,
Mai cade în iarnă, buimacă.

Stă scocul împotmolit
La moară sub maldăr de frunză.
În cuibul de mult părăsit
Revin anii vechi să-și ascunză
Nostalgicul lor sfârșit.