Trei domni cu șoimi au vânat,
ospățu-așteptându-l cu drag.
Dar îi luă și-i conduse-un moșneag.
Fuduli călăreții au stat
lângă acest întreit sarcofag,

urât mirosind de trei ori,
în gură,-n privire, în nas;
știau: înăuntru-n putori
trei morți zăceau și-ngrozitori
la vedere-au rămas.

De vânător doar auzul prea viu
de după curea mai aveau, sub chipiu;
dar bătrânu-ncepu șuierând:
– Prin urechea de ac nici cu chiu
și vai nu-ncăpeau și nu intră nicicând.

Doar cu pipăitul rămăseră-apoi,
prea cald de vânat, și puternic și clar;
dar îl prinse un ger dinapoi,
târând în sudoare întregu-i ghețar.



Traducere Mihail Nemeș