Prin somn auzi cum ramuri mari se scoală
Și-ți cresc pe umeri ca pe crengi de foc.
E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală,
mai sus de ramuri, tainele se coc.
Se-ntind pe lume drumuri de miresme,
nu pentru pași, ci poate pentru sfinți.
E ceasul când răsar catapetesme
la capătul potecilor fierbinți.
Hai! Rupe-ți lanțul! Calcă-n lut parâmii
Și inima, să mergem amândoi . . .
E ceasul când foșnesc în cer salcâmii
Și când miroase luna a trifoi.