Atunci cântă cocoșul. Ea degrabă
Țâșni din cuverturi să-și ia veșmântul,
Și, regăsindu-se ciudat, se-ntrebă
Clipind din ochi, dar ne-ndrăznind cuvântul.
Iar când pieri, frumoasa ei podoabă
Încă-i rămase-n ochi, fugind ca vântul.
Se-aude-un corn, trăsura îl așteaptă,
Către iubită-n pas domol se-ndreaptă.



Traducere Ștefan Augustin Doinaș