Pe voievodul nostru, răspus, l-au prins vrăjmașii
și, judecându-l după legea lor,
ucisu-l-au drept hoț și trădător
și-n foc l-au ars, iar scrumul l-au spulberat cu pașii.

Să nu rămână, astfel le-a fost de spaimă gândul,
nici lespede, nici moaște, nici cenușe
ostașilor, în taina lor plângându-l,
semn, să-i adune-n lacrimi și-n cătușe.

Dar jalea lui, viteaz fără mormânt,
în fiecare cuget de veci își sapă locul.
Tăcerea umilinții li-i grea de-un jurământ
și-n mâini de-i frântă spada, mocnește-n suflet focul.