Cîmpie, cu porți dărîmate,
Cu ierbile-n cer vărsate.
Crește iarbă-n cer, și-n stele,
Și în călcîiele mele.
Întind mîna înainte
Și lovesc în soare, un dinte,
Care tocmai răsărea,
În gingie sîngera.
Întind mîna înapoi
Și dau de noapte în toi.

M-au ridicat în picioare,
Mi-am văzut umbra pe soare.
Și de umbră, îngerii
Nu mai vedeau ugerii.
Au căzut îngerii-n iarbă
Din călcîie să îmi soarbă
Lumina scursă prin barbă.

Dau un pas să-mi tai cărare,
Mi-am julit degetul mare:
Dumnezeu stătea-n genunchi:
L-am sădit și-l făcui trunchi,
Trunchi cu umbră de salcîm
Pentru cînd voi fi bătrîn,
Să am umbră și răcoare
Cînd m-oi topi pe picioare
De-atîta lumină mare.