Se aud vocile mele cântând
ca să nu cânte ei,
căluşurile gri din zori,
rochiile de pasăre părăsită în ploaie.

Găsesc, în aşteptare,
un zvon liliachiu rupându-se.
şi, atunci când vine ziua,
o destrămare de soare în mici tălpi negre.
iar când e noapte, întotdeauna,
un trib de cuvinte mutilate
îşi caută azil în gâtul meu
ca să nu cânte ei
funeştii, domnii tăcerii