Ca o pulbere de-argint
înghețase roua.
Brumele s-au născocit -
era ziua doua.

În dumbrăvi încremeneau
stinse-n scrum de vise
ca-ntr-o lume de cristal
sevele închise.

Pe sub zarea unde rar
ne era popasul,
ne lăsam pecețile -
urmele, cu pasul.

Cu al Ariadnei fir
însemnam întinsul -
pentru cînd ne-om părăsi
albul, paradisul.

Brumele s-au nimicit -
era ziua noua.
Duhul lumilor prea cald
dezghețase roua.

Mulcom încă scumpul gînd
către-un loc mă-drumă,
unde soarele îți bea
urmele din brumă.