Între pocnetul castanelor
și vuietul torentului
împreunându-și sunetele,
inima șovăie.

O iarnă timpurie suflând aspru
te înfioară. M-arăt
la geana ce topește albeața
zilei în gheață.

Marmuri, vâsle-
și la un scuturat
frunze ca elicea, ca săgeata
în șanțuri.

Trece ultima turmă în ceața
răsuflului său.